„Cei 3 pasi de renastere spirituala... ”

  ...sau despre viața și începuturile creative ale compozitorului Serghei Rahmaninov redate în Concertul pentru pian și orchestră nr.2.

    În anul 1897 a avut loc premiera primei simfonii semnate de un tânăr compozitor de doar 24 de ani. Criticii muzicali din acele timpuri l-au respins categoric. Au urmat 3 ani de depresie profundă în care tânărul compozitor nu a mai scris nici o notă. Acest tânăr era nimeni altul decât Serghei Rahmaninov.

     Datorită medicului pe nume Nikolai Dahl, care l-a vindecat prin cursuri de psihoterapie și hipnoterapie, el s-a restabilit sufletește, i-a revenit spiritul de creație, încrederea în sine și cu forțe noi a revenit la muzică, la compoziție.     

     Prima lucrare compusă după vindecare a fost Concertul pentru pian și orchestră nr.2, o capodoperă, ce a fost dedicată medicului salvator, îngerului său păzitor.

     Cu siguranță că este o lucrare care a rezistat în timp și va trăi atât cât va exista umanitatea. Creația numită descrie cei 3 pași (echivalenți celor 3 părți ale concertului) de revenire la viață și creație a compozitorului Serghei Rahmaninov.

Pasul întîi – față-n față cu durerea...

     Primul pas și, probabil cel mai greu pas, este acela de ați exterioriza durerea, de a o spune cuiva, de a o răscoli și de a o scoate la suprafață din adâncul sufletului. Acest prim pas constă de asemenea și în iertarea celor ce nu au avut dreptate și în a da încă o șansă omenirii care, de altfel, fără artă e predestinată haosului sufletesc, e predestinată să ajungă la nivelul unei ființe care ar trăi doar din instinct, asemeni unui animal...

     Loviturile sorții se simt acut și se aud în introducerea lucrării. Compozitorul povestește bunului său prieten - medicului,  despre suferința sa, despre faptul că nu e înțeles, despre căutările de alinare a suferinței sale, a eului său. Marea dorința de a accepta realitatea atât de nemiloasă, ostilă, rece și inumană. Iată ce spunea compozitorul despre starea sa de spirit: «Я был подобен человеку, которого хватил удар и у которого на долгое время отнялись и голова, и руки…».

     Nikolai Dahl îi sugerează că doar muzica îl poate ajuta să scape de toate aceste căutări și afecțiuni spirituale. Muzica e unicul remediu, salvare, acea gură de aer  care îl poate ține în viață. 

     Primul pas este pasul lacrimilor care curg neîncetat, în care trebuie să privești durerea în ochi. Anume în această enormă durere trebuie găsită axa speranței, dorinței de a trăi, de a crea. Pentru a găsi acel axis mundi i-au trebuit trei ani. Trei ani de căutări, trei ani de întrebări fără răspunsuri. De unul singur era aproape imposibil să-l fi găsit. Avea nevoie de o mână de ajutor, de sprijin necondiționat, care să-l scoată din hăul întunecat și fără speranță...  Serghei a avut marele noroc de a-l întâlni pe Nikolai, care i-a reaprins flacăra speranței.  

     Acest prim pas constă și în faptul de a uita de durerea și nedreptatea societății. A fost o luptă interioară acerbă a compozitorului, care nu mai acceptă starea anterioară și nu mai vroia să se întoarcă la cele întâmplate în viața sa, își dorea să uite de tot și de toate, dorea să înceapă o viață nouă fără suferințe, fără prejudecăți, fără, fără, fără... 

     Primul pas a fost din sute și mii de încercări de a da o ripostă  gândurilor  hidoase... 

     Dragostea de tot ce e frumos e unul din lucrurile care îl mai țineau  în viață pe compozitor. Visul lui reflectă visul tuturor oamenilor de artă din epoca Romantismului (secolul al XIX-lea), care în pofida la toate greutățile, luptă pentru a face lumea mai bună, mai luminoasa.       

    “Totul va fi bine, lumea are nevoie de tine, de creațiile tale. Aceasta e doar o cumpănă prin care trebuie să treci ca să ajungi cel ce va dăinui peste secole, peste milenii. Mai acordă-i o șansă omenirii, lumea te iubește, fără tine, fără creația ta lumea nu va fi aceeași niciodată. Întinde-i o mână de ajutor. Iart-o. Ea are nevoie de lumina muzicii tale, de dragostea ta” – aceste și multe alte adevăruri i-au fost insuflate tânărului compozitor, care deseori era atacat de gânduri negre, de către bunul lui prieten, medicul Nikolai DAHL.

    Doar prin luptă, doar prin suferință și purificare spirituală compozitorul scapă de aceste gânduri negre care nu-l  lăsau în pace ani în șir.

    La un moment dat Providența îl conduce spre acea lumină care îi alină durerea, care îi redă speranța și încrederea în sine.

Al doilea pas – pasul renașterii din propria cenușă...

    În creație, dar și în viața lui Rahmaninov, pasul al doilea (echivalent părții a 2-a a concertului nr.2 pentru pian și orchestră) constă în detașarea de lumea exterioară, de influențele negative din exterior. Este un fel de autoizolare spirituală. Aici compozitorul este singur în fața propriului „eu”. Apare dialogul cu propriul suflet. Drept argument - rolul diminuat al orchestrei – unul de acompaniator sau de aliat al compozitorului și nicidecum de personaj independent, care ar reprezenta  lumea înconjurătoare cu problemele sale.       

   Pasul doi constă și în recuperarea psihologică, este procesul de reînnoire a gândirii sale. Este asemeni unui balsam ce vindecă rănile. Dacă primul pas (prima parte a concertului) era de a exterioriza, de a conștientiza durerea sufletească și de a căuta forțe din afară pentru a trece peste acest impas,  atunci pasul al doilea constă în detașarea de tot ce ar perturba lumea interioară a compozitorului.

   Dragostea de viață – este pilonul de bază al recuperării sale psihologice, amintirile sale din copilărie pline de afecțiune și fericire vin să îl ajute mult. 

   Pe alocuri, în partea mediană a concertului, apar unele „umbre” ce încearcă să-i pună piedici în intenția autorului de a-și găsi liniștea sufletească. Dar dragostea ființelor apropiate, prietenilor, îl ajută să șteargă aceste umbre lugubre. 

    Acest compartiment pregătește cel de-al treilea pas al lui Rahmaninov – de învingere totală a fricilor și a lipsei de încredere în forțele sale ca om de artă, de creator al propriei lumi muzicale.   

   Pasul al treilea – apariția în fața tuturor a noului om –

unul puternic și hotărât. 

     Este ultimul pas în atingerea victoriei asupra depresiei compozitorului, ce a durat ani în șir. Eroul nostru deja nu mai este acea ființă firavă și neputincioasă în fața societății. Acum el este gata să lupte și să înfrunte  orice problemă, inclusiv și cele din trecut. Anume acea nenorocire și încercările prin care a trecut în 1897 l-au făcut pe acest geniu să devină mai puternic, mai încrezut și neînfricat. 

     Tema dragostei apare ca un fir roșu pe parcursul celor 3 părți ale concertului. O temă muzicală ce cuprinde toate orizonturile văzute și nevăzute. Este nucleul spiritual al compozitorului, al ultimului romantic al secolului XX. E o temă muzicală atotcuprinzătoare în care sinceritatea și dorința de a face această lume mai bună se revarsă în diferite culori și nuanțe. 

    Această mișcare este asemeni unei vânători, cine pe cine va învinge, cine pe cine va distruge. Arma eroului nostru este dragostea de tot ce este frumos, de natură, de oameni scumpi ce-i sunt mereu alături. Toate acestea îi dau forțe în renașterea sa spirituală. 

    Scântei și foc izbucnesc în cea de-a 3-a parte a acestei capodopere concertistice. Este un foc purificator care inundă nu doar propria-i persoană ci și tot de ce se atinge eroul nostru. În această luptă finală – compozitorul apare în fața tuturor drept o personalitate puternică și invincibilă, este noul Rahmaninov – plin de forțe, inspirație, încredere în Eul său, plin de maturitate, bărbăție și integritate. Cei ce îl înconjoară văd aceste schimbări și nu își mai permit lucruri nesăbuite. Omul Rahmaninov a devenit o personalitate de nezdruncinat. 

Epilog

     Analizând (subiectiv) starea psihologică a Concertului pentru pian și orchestră nr. 2 de Serghei Rahmaninov aș mai adăuga faptul, că anume aceste evenimente din viața compozitorului despre care scriu, sunt și programul propriu-zis al acestei lucrări instrumentale. Este un program ascuns, nescris în paginile partiturii respective. Este, poate un fel de autobiografie în care se simte cei 3 pași de renaștere spirituală ale marelui compozitor rus. Nu în zadar această lucrare este utilizată deseori în procesele de recuperare psihologică, ca o metodă de tratament terapeutic în urma unor suferințe, tulburări, afecțiuni psihice prin care a trecut  însuși autorul lucrării în cauză. 

     Îmi pun acum întrebarea, dacă nu ar fi existat acel eșec al premierei primei simfonii rahmaniene, oare avea să se nască această bijuterie fără de preț pentru întreaga istorie a muzicii universale? O întrebare retorică, dar care ne sugerează că nu există rău fără de bine... 

                                                                       Adrian Beldiman - muzicolog, compozitor

      În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor (articolelor) de pe acest blog se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului.