Datorită
medicului pe nume Nikolai Dahl, care l-a vindecat prin cursuri de psihoterapie
și hipnoterapie, el s-a restabilit sufletește, i-a revenit spiritul de creație,
încrederea în sine și cu forțe noi a revenit la muzică, la
compoziție.
Prima
lucrare compusă după vindecare a fost Concertul pentru pian și orchestră
nr.2, o capodoperă, ce a fost dedicată medicului salvator, îngerului său
păzitor.
Cu siguranță că este o
lucrare care a rezistat în timp și va trăi atât cât va exista umanitatea.
Creația numită descrie cei 3 pași (echivalenți celor 3 părți ale concertului)
de revenire la viață și creație a compozitorului Serghei Rahmaninov.
Primul pas și,
probabil cel mai greu pas, este acela de ați exterioriza durerea, de a o spune
cuiva, de a o răscoli și de a o scoate la suprafață din adâncul sufletului.
Acest prim pas constă de asemenea și în iertarea celor ce nu au avut dreptate
și în a da încă o șansă omenirii care, de altfel, fără artă e predestinată
haosului sufletesc, e predestinată să ajungă la nivelul unei ființe care ar
trăi doar din instinct, asemeni unui animal...
Loviturile
sorții se simt acut și se aud în introducerea lucrării.
Nikolai Dahl îi sugerează că doar
muzica îl poate ajuta să scape de toate aceste căutări și afecțiuni spirituale.
Muzica e unicul remediu, salvare, acea gură de aer care îl poate ține în
viață.
Primul pas este pasul
lacrimilor care curg neîncetat, în care trebuie să privești durerea în ochi.
Anume în această enormă durere trebuie găsită axa speranței, dorinței de
a trăi, de a crea. Pentru a găsi acel axis mundi i-au trebuit trei ani. Trei
ani de căutări, trei ani de întrebări fără răspunsuri. De unul singur era
aproape imposibil să-l fi găsit. Avea nevoie de o mână de ajutor, de sprijin
necondiționat, care să-l scoată din hăul întunecat și fără
speranță... Serghei a avut marele noroc de
a-l întâlni pe Nikolai, care i-a reaprins flacăra speranței.
Acest prim pas constă și în
faptul de a uita de durerea și nedreptatea societății. A fost o luptă
interioară acerbă a compozitorului, care nu mai acceptă starea anterioară și nu
mai vroia să se întoarcă la cele întâmplate în viața sa, își dorea să uite de
tot și de toate, dorea să înceapă o viață nouă fără suferințe, fără
prejudecăți, fără, fără, fără...
Primul pas a fost din sute și mii de
încercări de a da o ripostă gândurilor hidoase...
Dragostea de tot ce e frumos e unul
din lucrurile care îl mai țineau în viață pe compozitor. Visul lui
reflectă visul tuturor oamenilor de artă din epoca Romantismului
(secolul al XIX-lea), care în pofida la toate greutățile, luptă pentru a face
lumea mai bună, mai luminoasa.
“Totul va fi
bine, lumea are nevoie de tine, de creațiile tale. Aceasta e doar o cumpănă
prin care trebuie să treci ca să ajungi cel ce va dăinui peste secole, peste
milenii. Mai acordă-i o șansă omenirii, lumea te iubește, fără tine, fără
creația ta lumea nu va fi aceeași niciodată. Întinde-i o mână de ajutor.
Iart-o. Ea are nevoie de lumina muzicii tale, de dragostea ta” – aceste și
multe alte adevăruri i-au fost insuflate tânărului compozitor, care deseori era
atacat de gânduri negre, de către bunul lui prieten, medicul Nikolai DAHL.
Doar prin luptă, doar prin suferință și purificare spirituală compozitorul scapă de aceste gânduri negre care nu-l lăsau în pace ani în șir.
La un moment dat
Providența îl conduce spre acea lumină care îi alină durerea, care îi redă speranța și încrederea în sine.
Al doilea pas – pasul renașterii din propria
cenușă...
În creație, dar și în viața
lui Rahmaninov, pasul al doilea (echivalent părții a 2-a a concertului nr.2
pentru pian și orchestră) constă în detașarea de lumea exterioară, de influențele
negative din exterior. Este un fel de autoizolare spirituală. Aici compozitorul
este singur în fața propriului „eu”. Apare dialogul cu propriul suflet. Drept
argument - rolul diminuat al orchestrei – unul de acompaniator sau de aliat al
compozitorului și nicidecum de personaj independent, care ar reprezenta
lumea înconjurătoare cu problemele
sale.
Pasul doi constă și în recuperarea
psihologică, este procesul de reînnoire a gândirii sale. Este asemeni unui
balsam ce vindecă rănile. Dacă primul pas (prima parte a concertului) era de a
exterioriza, de a conștientiza durerea sufletească și de a căuta forțe din
afară pentru a trece peste acest impas, atunci pasul al doilea constă în
detașarea de tot ce ar perturba lumea interioară a compozitorului.
Dragostea de viață – este
pilonul de bază al recuperării sale psihologice, amintirile sale din copilărie
pline de afecțiune și fericire vin să îl ajute mult.
Pe alocuri, în partea mediană a
concertului, apar unele „umbre” ce încearcă să-i pună piedici în intenția
autorului de a-și găsi liniștea sufletească. Dar dragostea ființelor apropiate,
prietenilor, îl ajută să șteargă aceste umbre lugubre.
Acest compartiment pregătește
cel de-al treilea pas al lui Rahmaninov – de învingere totală a fricilor și a
lipsei de încredere în forțele sale ca om de artă, de creator al propriei lumi
muzicale.
Pasul al treilea – apariția
în fața tuturor a noului om –
unul puternic și hotărât.
Este ultimul pas în atingerea
victoriei asupra depresiei compozitorului, ce a durat ani în șir. Eroul nostru
deja nu mai este acea ființă firavă și neputincioasă în fața societății. Acum
el este gata să lupte și să înfrunte orice problemă, inclusiv și cele din
trecut. Anume acea nenorocire și încercările prin care a trecut în 1897 l-au
făcut pe acest geniu să devină mai puternic, mai încrezut și neînfricat.
Tema dragostei apare ca un fir roșu pe parcursul celor 3 părți ale concertului. O temă
muzicală ce cuprinde toate orizonturile văzute și nevăzute. Este nucleul
spiritual al compozitorului, al ultimului romantic al secolului XX. E o temă
muzicală atotcuprinzătoare în care sinceritatea și dorința de a face această
lume mai bună se revarsă în diferite culori și nuanțe.
Această mișcare este asemeni unei
vânători, cine pe cine va învinge, cine pe cine va distruge. Arma eroului
nostru este dragostea de tot ce este frumos, de natură, de oameni scumpi ce-i
sunt mereu alături. Toate acestea îi dau forțe în renașterea sa
spirituală.
Scântei și foc izbucnesc în cea de-a 3-a
parte a acestei capodopere concertistice. Este un foc purificator care inundă
nu doar propria-i persoană ci și tot de ce se atinge eroul nostru. În această
luptă finală – compozitorul apare în fața tuturor drept o personalitate
puternică și invincibilă, este noul Rahmaninov – plin de forțe, inspirație,
încredere în Eul său, plin de maturitate, bărbăție și integritate. Cei ce îl
înconjoară văd aceste schimbări și nu își mai permit lucruri nesăbuite. Omul
Rahmaninov a devenit o personalitate de nezdruncinat.
Epilog
Analizând
(subiectiv) starea psihologică a Concertului pentru pian și orchestră nr. 2
de Serghei Rahmaninov aș mai adăuga faptul, că anume aceste evenimente din
viața compozitorului despre care scriu, sunt și programul propriu-zis al
acestei lucrări instrumentale. Este un program ascuns, nescris în paginile
partiturii respective. Este, poate un fel de autobiografie în care se simte cei
3 pași de renaștere spirituală ale marelui compozitor rus. Nu în zadar această
lucrare este utilizată deseori în procesele de recuperare psihologică, ca o
metodă de tratament terapeutic în urma unor suferințe, tulburări, afecțiuni
psihice prin care a trecut însuși autorul lucrării în cauză.
Îmi pun acum întrebarea, dacă nu ar fi existat acel eșec al premierei primei simfonii rahmaniene, oare avea să se nască această bijuterie fără de preț pentru întreaga istorie a muzicii universale? O întrebare retorică, dar care ne sugerează că nu există rău fără de bine...
Adrian Beldiman - muzicolog, compozitor
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor (articolelor) de pe acest blog se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului.
Un articol extraordinar! 👍Mulţumim!
RăspundețiȘtergereMultumesc !
ȘtergereExtraordinar material, profund cercetat și cu pondere profesională filosofică, psihologica și muzicologica! Mulțumesc autorului! A. Popov, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Profesor E meritus USAR din 2010.
RăspundețiȘtergereMultumim, stimate profesore !
Ștergere